OUG 15/2018 - achizitii publice, indemnizatie crestere copii, ajutoare sociale
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 15/2018 din 7 martie 2018
pentru modificarea și completarea unor acte normative
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 225 din 13 martie 2018
Având în vedere modificările și completările aduse Legii nr. 227/2015 privind Codul
fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, în
privința categoriilor de persoane
asigurate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, impactul acestora
asupra unor categorii de beneficiari de drepturi de asistență socială, precum și faptul că noile dispoziții au intrat în vigoare începând
cu data de 1 ianuarie 2018, se impune și corelarea unor prevederi ale actelor normative care
reglementează beneficii de asistență socială, respectiv ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010
privind
concediul și
indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale
Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 273/2004 privind
procedura adopției,
republicată.
Astfel este necesară eliminarea din cuprinsul actelor normative menționate anterior a prevederilor referitoare
la reglementarea modalității de plată a contribuției de asigurări sociale de
sănătate pentru a se alinia la cadrul general de stabilire a nivelului de
taxare/impozitare a veniturilor populației și care este
reprezentat de Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Ținând
cont de faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, cu modificările și completările ulterioare, Legea
nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și Legea nr. 273/2004, republicată,
reprezintă legislație
specială, menținerea
în vigoare a reglementărilor menționate generează obligația Ministerului Muncii și Justiției Sociale și a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială de plată a contribuției de asigurări sociale de
sănătate, în contradicție evidentă cu reglementările art. 154 din Legea nr.
227/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele ale art. 224 din Legea
nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările
și completările
ulterioare. Riscul major în această situație ar putea fi reprezentat de interpretarea divergentă a
prevederilor legale, iar acordarea asistenței medicale să fie condiționată de plata unei contribuții prevăzută în legea specială,
dar care a fost eliminată prin cadrul normativ general reprezentat de Legea nr.
227/2015, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce va genera consecințe negative în rândul populației prin neacordarea serviciilor
medicale pentru categorii de persoane cum sunt părinții cu copii mici, persoanele
care adoptă copii și
persoanele aflate în risc de sărăcie.
În plus, menținerea
în vigoare a textelor actelor normative referitoare la plata contribuției de asigurări sociale de
sănătate ar avea consecințe negative și asupra activității agențiilor pentru plăți și inspecție socială, care ar avea obligația plății acestor contribuții fără a mai exista alocare
bugetară pentru acestea,
fapt pentru care modificările legislative este necesar să fie aprobate
pe calea ordonanței de urgență.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex
ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a
contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de
concesiune de lucrări și concesiune de servicii se reglementează modul de
realizare a controlului ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru
de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor
de concesiune de lucrări și concesiune de servicii și, respectiv, a modificărilor
acestor contracte/acorduri-cadru.
Având în vedere complexitatea funcției reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
98/2017, termenele foarte scurte și insuficiente pentru elaborarea normelor de
aplicare a legii, faptul că noul soft necesar pentru adaptarea Sistemului
electronic de achiziții publice (SEAP) nu este încă funcțional, dificultățile financiare în
a asigura suportul tehnic necesar pentru realizarea de către Agenția Națională pentru
Achiziții Publice a funcției de control ex
ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a
contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de
concesiune de lucrări și concesiune de servicii și, respectiv, a modificărilor
acestor contracte/acorduri-cadru, aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
98/2017 nu se poate realiza de la data de 15 martie 2018. În absența unor
reglementări care să asigure o perioadă de tranziție, aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
98/2017 nu este posibilă, intrarea în vigoare în data de 15 martie generând
consecințe negative asupra procesului de atribuire a
contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru
sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii.
În considerarea faptului că aspectele prezentate reprezintă situații a căror
reglementare nu poate fi amânată și vizează totodată interesul public,
în temeiul art. 115 alin.
(4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă
prezenta ordonanță de urgență.
ART. I
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru
creșterea copiilor,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie
2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările
ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 21 va avea următorul cuprins:
"ART. 21
(1) În perioada în care beneficiază de indemnizația prevăzută la art. 2 alin.
(1), respectiv la art. 5 și art. 9 alin. (4) și (5), persoana îndreptățită are calitatea de asigurat în
sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata contribuției de asigurări sociale de
sănătate, în condițiile
prevăzute de art. 154 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Perioada în care o persoană beneficiază de indemnizația prevăzută la
art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 și art. 9 alin. (4) și (5) constituie perioadă
asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii indemnizațiilor de asigurări
sociale de sănătate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu
modificările și completările ulterioare.
(3) La stabilirea cuantumului indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate
se ia în calcul valoarea indemnizației pentru creșterea copilului."
2. La articolul 23, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Calculul și plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se fac de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile teritoriale."
ART. II
Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se
modifică după cum urmează:
1. Articolul 26^1 va avea următorul cuprins:
"ART. 26^1
Persoana singură beneficiară de ajutor social, precum și persoanele care fac parte din
familiile beneficiare de ajutor social au calitatea de asigurați în sistemul asigurărilor
sociale de sănătate, fără plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, în condițiile prevăzute de art. 154 din
Legea nr. 227/2015 privind Codul
fiscal, cu modificările și completările ulterioare."
2. La articolul 27, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"ART. 27
(1) Fondurile necesare pentru plata ajutorului social se suportă din
bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale."
ART. III
Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 23 septembrie 2016, se modifică și se completează după cum
urmează:
1. La articolul 50, alineatele (5), (6) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(5) În perioada în care beneficiază de indemnizația prevăzută la alin. (1),
persoana îndreptățită
are calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără
plata contribuției de
asigurări sociale de sănătate, în condițiile prevăzute de art. 154 din Legea nr. 227/2015, cu
modificările și
completările
ulterioare.
(6) Fondurile necesare plății indemnizației prevăzute la alin. (1), cheltuielile administrative,
precum și cele de transmitere a
drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Justiției
Sociale.
..........................................................................
(8) Calculul și
plata indemnizației se
fac de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile pentru plăți și inspecție socială județene și a municipiului București, și se achită, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite, în cont bancar sau la
domiciliul acesteia."
2. La articolul 53, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"ART. 53
(1) Asupra drepturilor
prevăzute la art. 50 alin. (1) nu se datorează impozit și nici contribuțiile sociale obligatorii
stabilite potrivit legii."
3. La articolul 53, după alineatul (2) se introduce un nou alineat,
alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) La stabilirea cuantumului indemnizațiilor de asigurări sociale de
sănătate prevăzute la alin. (2) se ia în calcul valoarea indemnizației prevăzute la art. 50 alin.
(1)."
ART. IV
Până la data de 31 martie 2018 Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile de plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului
București, asigură plata
contribuției de asigurări sociale
de sănătate pentru drepturile de ajutor social acordate potrivit Legii nr.
416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, de
indemnizație pentru creșterea copilului prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010
privind concediul și
indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, și de indemnizație lunară pe perioada
concediului de acomodare prevăzută de Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată,
corespunzătoare anului fiscal 2017.
ART. V
Sumele reprezentând contribuțiile de asigurări sociale de sănătate aferente drepturilor
prevăzute la art. IV acordate necuvenit, virate către bugetul Fondului național unic de
asigurări sociale de sănătate, nu se mai recuperează.
ART. VI
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante al
procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a
contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de
concesiune de lucrări și concesiune de servicii, publicată în Monitorul
Oficial al României,
Partea I, nr. 1004 din 18 decembrie 2017, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"ART. 29
(1) Fac obiectul controlului ex ante în conformitate cu prevederile
prezentei ordonanțe de
urgență procedurile de
atribuire și
modificările contractuale inițiate după data de 15 iunie 2018.
(2) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin procedură de atribuire sau modificare
contractuală inițiată
după data de 15 iunie 2018 se înțelege orice procedură de atribuire pentru care a fost
încărcată în SEAP o documentație de atribuire, respectiv a fost transmisă o înștiințare la ANAP, în cazul procedurilor
de
negociere fără publicare/invitație prealabilă sau în cazul modificărilor contractuale.
(3) Procedurile de atribuire și modificările contractuale inițiate anterior datei de 15 iunie
2018 sunt verificate în conformitate cu dispozițiile legislației în vigoare în materia
controlului ex ante la data când acestea au fost încărcate în SEAP, respectiv
când a fost transmisă o înștiințare ANAP.
(4) Toate instituțiile
sau autoritățile
vizate de prezenta ordonanță de urgență trebuie să ia măsurile necesare care le revin astfel
încât noul sistem de control ex ante să fie operațional până la data de 15 iunie
2018."
2. Articolul 30 va avea următorul cuprins:
"ART. 30
La data de 15 iunie 2018 se abrogă:
a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor
procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a
contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de
concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.
365 din 26 aprilie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
228/2007, cu modificările și completările ulterioare;
b) orice alte prevederi contrare cuprinse în orice alte acte
normative."
3. Articolul 31 va avea următorul cuprins:
"ART. 31
Prezenta ordonanță de urgență intră în
vigoare la data de 15 iunie 2018, cu excepția prevederilor art. 24 alin. (3) și art. 28 -
30, care intră în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al
României, Partea I."
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
p. Ministrul muncii și justiției sociale,
Adrian Marius Rîndunică,
secretar de stat
Ministrul sănătății,
Sorina Pintea
Ministrul finanțelor
publice
Eugen Orlando Teodorovici
București, 7
martie 2018.
Nr. 15
POSTARI POPULARE
TOPSHOP - LISTA DE CUMPARATURI - CLIC AICI
TOPSHOP - LISTA DE CUMPARATURI - CLIC AICI
BRANDURI DE TOP FASHION





